Mario Monti va conduce o coaliție de centru în alegerile din Italia

Mario Monti va conduce o coaliție de centru în alegerile din Italia
Publicat: 28/12/2012, 21:58
Actualizat: 29/03/2019, 10:44

Premierul demisionar al Italiei Mario Monti a decis să fie liderul unei coaliții de centru în scrutinul legislativ anticipat din Italia, scopul său fiind obținerea postului de prim-ministru, după alegeri, relatează Corriere della Sera.

Mario Monti va fi susținut de mici formațiuni de centru și de organizații civice – Uniunea Democratică de Centru (UDC), Viitor și Libertate pentru Italia (FLI), Asociația Creștină a Muncitorilor Italieni (ACLI), Alianța pentru Italia (API) și Italia Viitorului (IF).

„M-am întâlnit cu membri ai societății civile și cu lideri ai partidelor. Am primit un consens amplu și credibil pentru agenda mea”, a spus Monti, subliniind că problemele economice ale Italiei nu s-au încheiat.

„Nu voi înființa niciun nou partid și nu voi demisiona din funcția de senator pe viață”, a spus Monti.

Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat acum o săptămână Parlamentul, deschizând calea alegerilor anticipate, care vor avea loc pe 24 și 25 februarie 2013. „Am semnat decretul de dizolvare a Camerelor Parlamentului, o decizie care era previzibilă dată fiind situația actuală”, a explicat, într-un comunicat, președintele Giorgio Napolitano.

Guvernul italian în exercițiu, condus de premierul demisionar Mario Monti, a semnat decretul prin care stabilește organizarea scrutinului parlamentar anticipat pe 24 și 25 februarie 2013. Premierul tehnocrat Mario Monti a demisionat după ce a pierdut sprijinul partidului lui Silvio Berlusconi – Poporul Libertății. Însă există din ce în ce mai multe apeluri pentru o revenire a lui Monti în fruntea unei coaliții condusă de Mișcarea spre a Treia Republică, a patronului grupului Ferrari, Luca di Montezemolo.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal